Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Marii Britanii
19.11.2019

Chișinău, 19 noiembrie 2019 – Speakerul Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Steven Fisher, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova.
Oficialii au discutat situația social-politică din țara noastră, precum și agenda relațiilor bilaterale.
În contextul învestirii Guvernului, Președintele Parlamentului a menționat determinarea acestuia de a avansa pe calea reformelor, inclusiv în domeniul justiției, luptei cu corupția, îmbunătățirii climatului investițional al țării, și a subliniat că în aceste eforturi Cabinetul de Miniștri trebuie să aibă susținerea Parlamentului.
De asemenea, Zinaida Greceanîi a reiterat că autoritățile moldovenești vor respecta în continuare angajamentele asumate în fața partenerilor externi în cadrul înțelegerilor bilaterale sau multilaterale, inclusiv Acordul de Asociere cu UE.
În încheiere, interlocutorii s-au pronunțat pentru extinderea cooperării bilaterale dintre statele noastre, remarcând importanța dimensiunii parlamentare a acestora.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova